Regulamentul
Concursului Național „Colindatul de ceată bărbătească”,
element al Patrimoniului Cultural Imaterial inclus în lista UNESCO
(variantă on-line)
Concursul național al cetelor de colindători bărbaţi este organizat de către
Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
Obiective:
- salvgardarea obiceiului Colindatul de ceată bărbătească, inclus în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii;
- cunoaşterea, promovarea și menținerea viabilității obiceiului Colindatul de ceată bărbătească;
- păstrarea autenticității obiceiului Colindatul de ceată bărbătească;
- descoperirea și conservarea valorilor autentice .
Condiții de participare:
În cadrul Concursului vor participa cete de colindători bărbați din țară (grupuri formate din cel puțin 5 persoane).
Concurenții vor interpreta 2 colinde autentice specifice zonei pe care o reprezintă.
Grupurile de colindători vor evolua în costume tradițonale de iarnă.
Atenție!!!
Nu se admite folosirea instrumentelor electronice și a negativelor (fonograme) sau alte instrumente netradiționale obiceiului.
Organizare şi desfăşurare :
Concursul național al cetelor de colindători bărbaţi este organizat și desfășurat în variantă on-line.
Ofertele de participare vor fi expediate până la data de 18 decembrie pe adresa de e-mail: festivalconcurs.cncppci@gmail.com.
Detaliile le găsiți:
Pagina de facebook – Cncppci Chișinău; Site oficial – www.creatie-populara.md;
Tamara Mogîldea, șef secție cultură tradițională și arte contemporane, coordonatorul concursului: Telefon (fix): 0(22)22-01-09; (mobil) 069466015;
Oferta va include:
- fișa de participare;
- înregistrarea video, de calitate și realizată într-un spațiu amenajat estetic (colindele vor fi inregistrate separat) ;
- copia actului de identitate a conducătorului formației folclorice.
Rezultatele concursului vor fi publicate pe pagina oficială și pagina Facebook a CNCPPCI până la 25 decembrie.
Înmânarea premiilor laureaților va avea loc pe data de 28 și 29 decembrie la sediul CNCPPCI (or. Chișinău, str. M. Eminescu 50), la prezentarea actului de identitate.
Criterii de apreciere:
- autenticitatea colindelor;
- măiestria interpretativă;
- aspectul estetic și ținuta artistică.
Premii şi menţiuni:
Premiul Mare 5 000 lei
Premiul I 2 x 3 500 lei
Premiul II 3 x 2 500 lei
Premiul III 3 x 2 000 lei
Premii speciale 5 x 1 000 lei
Mențiuni 5 x 750 lei
Juriul poate interveni cu modificări la repartizarea premiilor, păstrând intactă suma totală. Premiile sunt impozitate conform legislației în vigoare.
Decizia jurului este incontestabilă.
Fișa de participare o puteți gasi aici.




